București, 26 septembrie 2025 – Asociația Zi de BINE a încheiat prima ediție a programului NOline, un proiect unic, dedicat dependențelor comportamentale și, mai exact, dependenței de device-uri și online în rândul minorilor.
Într-o lume în care copiii primesc primul telefon încă de la 8 ani și petrec zilnic ore întregi online, efectele asupra sănătății emoționale sunt tot mai evidente: scăderea stimei de sine, izolare și deteriorarea stării de bine după doar patru ore de conectare. În acest context, NOline a adus împreună 28 de copii cu vârste între 12 și 14 ani împreună cu părinții lor, pentru o experiență complexă menită să schimbe modul în care privesc și folosesc tehnologia.
„Lumea tinde să desconsidere dependențele comportamentale, cum este și cea de tehnologie, ca fiind mai puțin grave sau mai puțin urgente decât cele de substanțe. Dar realitatea este că mecanismele de recompensă imediată pe care le oferă tehnologia ne afectează profund, la nivel de societate. Iar părinții, undeva între copil și ecran, par condamnați să piardă cursa cu tehnologia. NOline vine ca o intervenție necesară, pentru a reda copiilor libertatea de a fi, pur și simplu, copii,” au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
Programul s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie și a inclus cinci ateliere pentru copii și cinci pentru părinți, desfășurate la Centrul Comunitar Zi de BINE din București, sub coordonarea unei echipe de psihologi și psihiatri pediatri condusă de dr. Eugen Hriscu, psihiatru, psihoterapeut și specialist în adicții. Componenta centrală a fost o tabără-retreat de tehnologie de șapte zile, la Straja (Hunedoara), unde copiii au lăsat deoparte telefoanele, tabletele și televizoarele și au redescoperit bucuria jocurilor, a activităților de echipă și a interacțiunii reale. Drumețiile, experimentele fizice, karaoke-ul, podcastingul, camparea la cort și chiar participarea la pregătirea mesei i-au ajutat pe copii să se reconecteze la experiențe autentice și să lege prietenii solide, dincolo de ecrane.
NOline este proiectul Asociației Zi de BINE susținut de ISTA, Laura Baldini, Arctic Stream și Leroy Merlin.
Mai important decât zilele petrecute fără device-uri la Straja au fost schimbările care au continuat acasă, o integrare necesară realizată sub ghidajul psihologilor. Potrivit părinților, după reîntoarcerea acasă din tabără, copiii și-au redus voluntar timpul petrecut pe telefon și pe laptop, au prioritizat prieteniile offline și mișcarea și au devenit mai deschiși în relațiile familiale. Mulți dintre părinți au realizat că pentru a depăși problemele comportamentale contează mai ales timpul petrecut împreună, limitele sănătoase și încrederea. Aceste descoperiri au adus mai mult echilibru și liniște în familie.
Experiența e întărită și de cuvintele părinților: „Copilul meu avea prieteni doar online. În tabăra asta a învățat să socializeze, să lucreze în echipă, să asculte și să se joace jocuri de copii, jocuri de spatele blocului. Eu nu aș fi reușit să îi ofer aceste experiențe.”
Un alt părinte a subliniat: „Am înțeles că vina nu este a copiilor, ci și a noastră, a părinților. Dacă am fi fost mai preocupați să le oferim activități diverse, timp de calitate și experiențe creative, nu s-ar fi ajuns la dependență. Vă mulțumesc pentru că ați descoperit emoție și creativitate în copiii noștri.”
Programul NOline este încă un pas în seria de inițiative dedicate dependențelor la minori, și primul program care vizează dependențele comportamentale, tema centrală a celei de-a doua ediții a Conferințelor „Adicții și Adolescenți” pe care Asociația Zi de BINE o va organiza în 2026.
Cei care doresc să sprijine inițiativele Asociației Zi de BINE o pot face printr-un SMS cu textul „SUS” la 8845 sau prin donații pe site-ul www.zidebine.ro.
Despre Asociația Zi de BINE
Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține proiecte sociale axate pe starea de BINE, mintală, emoțională și fizică, și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru acestea. Iar dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.