București, 1 octombrie 2025 – Oxygen, una dintre cele mai mari agenții independente de comunicare integrată din România, o numește pe Andreea Filip în poziția de Chief Business Officer (CBO), un rol nou creat în structura de management a agenției. În calitate de CBO, Andreea Filip va fi responsabilă de strategia de creștere a agenției prin dezvoltarea și diversificarea portofoliului de clienți.
„Andreea face parte din Oxygen de peste zece ani, iar numirea în rolul de Chief Business Officer reflectă atât contribuția ei la dezvoltarea agenției, cât și rolul pe care îl va avea în susținerea următoarei noastre etape de creștere. Este un pas firesc, care marchează trecerea către o responsabilitate strategică, esențială pentru a ne continua dezvoltarea.”
– Tereza Tranakas, CEO Oxygen
„Pentru mine, această numire deschide o etapă în care nu mai contează doar atragerea de clienți noi, ci cum construim pe termen lung. Îmi propun să întărim parteneriatele existente, să alegem cu grijă proiectele în care intrăm și să dezvoltăm portofoliul în mod constant. Cred că succesul Oxygen în anii următori ține de a ne alege bătăliile, precum și de capacitatea noastră de a crește sănătos și de a rămâne un partener de încredere.”
– Andreea Filip, Chief Business Officer, Oxygen
Andreea Filip s-a alăturat Oxygen în 2014, ca New Business Director, și a contribuit semnificativ la creșterea portofoliului de clienți. În ultimul deceniu, a jucat un rol esențial în construirea unor relații de lungă durată cu branduri de renume.
Cu birouri în București și Cluj-Napoca și o echipă de peste 100 de profesioniști, Oxygen este una dintre cele mai mari agenții independente de publicitate și comunicare integrată din România. Cu o experiență de peste 17 ani și un portofoliu extins de clienți locali și internaționali, Oxygen are misiunea de a susține dezvoltarea sustenabilă a brandurilor și businessurilor prin creativitate, strategie și campanii integrate axate pe rezultate. Portofoliul de clienți reunește companii precum: Anytime, BYD, Vodafone, PPC, Globalworth, BEKO Romania, Avon, STRABAG, Băneasa Shopping City, Olympus, Betano, Garanti BBVA, VEKA Romania, Selgros, Xiaomi, Antenna Group și Hesburger. Pentru mai multe informații, vizitați oxygencomms.ro