
- O prezentare specială a lucrărilor lui Meyerowitz, care include instalații noi video și audio, va fi expusă la Somerset House,Londra, în perioada 17 aprilie – 4 mai 2026.
- Meyerowitzva fi premiat în cadrul ceremoniei anuale a competiției, care va avea loc la Londra, pe 16 aprilie 2026
Joel Meyerowitz este câștigătorul distincției Sony World Photography Awards 2026 pentru o Contribuție Remarcabilă în Domeniul Fotografiei, o distincție care celebrează personalitățile care au modelat istoria fotografiei. Meyerowitz este apreciat pentru vasta și diversificata sa operă, precum și pentru influența extraordinară pe care a avut-o asupra limbajului vizual al fotografiei.
Practica lui Joel Meyerowitz se distinge printr-o privire atentă, sensibilă la nuanțele și ritmurile vieții. Opera sa reflectă o fascinație pentru viața care se desfășoară în jurul lui și un instinct remarcabil de a compune imagini care sunt, în același timp, revelatoare și enigmatice, pline de frumusețe și spirit. Fotografiile lui Meyerowitz direcționează privirea spectatorului către poveștile paralele și interconectate care definesc un moment. Subiectele fotografiilor sale sunt extrem de variate: de la reprezentările iconice ale agitației urbane, la viața de pe coaste și întinderile vaste ale Cape Cod, până la seria esențială care documentează întreaga activitate de la Ground Zero după 11 septembrie 2001 și la recentele sale autoportrete. De-a lungul anilor, Joel Meyerowitz a reușit să descopere și să surprindă micile surprize ascunse în scenele care ne înconjoară, atunci când le privim cu atenție.
Joel Meyerowitz, unul dintre primii susținători ai fotografiei color, a jucat un rol esențial în promovarea și răspândirea acestei tehnici, fiind recunoscut pentru faptul că a contribuit la aprecierea sa la nivel global și la consolidarea sa ca formă de artă. Încă de la începutul anilor ‘60, opera sa l-a consacrat ca una dintre figurile de referință în istoria fotografiei secolului XX.
Pentru a marca acordarea premiului, o retrospectivă specială a lucrărilor lui Joel Meyerowitz va fi prezentată la Somerset House, Londra, ca parte a expoziției Sony World Photography Awards 2026. Această prezentare oferă o privire asupra spiritului și curiozității care au caracterizat practica sa timp de șase decenii. Prin intermediul instalațiilor video și audio, Meyerowitz invită vizitatorii să privească din perspectiva sa, evocând uimirea pe care a simțit-o atunci când a descoperit pentru prima dată scenele surprinse în fotografiile sale. În mai multe instalații video și audio special comandate, realizate în colaborare cu regizorul premiat Chris Ryan, fotograful reflectă asupra procesului de creare a unor imagini specifice, precum și asupra traiectoriilor vieții sale, urmărind pașii și momentele creative decisive care l-au adus până în prezent. Expoziția va prezenta, de asemenea, lucrări emblematice din întreaga carieră a lui Meyerowitz, inclusiv fotografia sa de stradă timpurie din New York și călătoriile în Europa, „fotografiile de teren”, axate pe culorile, obiectele și modelele din cadru, fotografii realizate în Cape Cod și documentarea sa de la Ground Zero.

Născut în New York, SUA, în 1938, Joel Meyerowitz a studiat pictura și desenul medical la Ohio State University înainte de a lucra ca director de artă în publicitate. După ce l-a văzut pe fotograful elvețiano-american Robert Frank lucrând la un proiect publicitar pentru el în 1962, Meyerowitz și-a dat imediat demisia și a ieșit pe străzi cu o cameră împrumutată și două role de film color, începând o carieră care avea să lase o amprentă de neșters în fotografie. Deși primele sale lucrări erau realizate în color, mai târziu a adăugat și fotografia alb-negru. Opera lui Meyerowitz face parte integrantă din canonul fotografic American – lucrările sale au fost prezentate în peste 350 de expoziții în muzee și galerii din întreaga lume și au fost publicate în 57 de monografii.
În mesajul de acceptare a premiului, Joel Meyerowitz a transmis: „Sunt onorat să primesc premiul din acest an pentru o Contribuție Remarcabilă în Domeniul Fotografiei. Fotografiile pe care le-am realizat de-a lungul anilor arată lumea așa cum o văd eu și surprind momentele de frumusețe, umor și bucurie care pot fi găsite peste tot, dacă ne acordăm timp să privim. Sper ca această expoziție să îi încurajeze pe vizitatori să privească din nou în jurul lor și să se implice în viața care se desfășoară în jurul lor.”
Premiul pentru o Contribuție Remarcabilă în Domeniul Fotografiei recunoaște vocile din spatele celor mai inovatoare lucrări fotografice ale vremurilor noastre. Fiind cel de-al 19-lea laureat, Joel Meyerowitz se alătură unei liste distinse de personalități, printre care Mary Ellen Mark (2014), Martin Parr (2017), Graciela Iturbide (2021), Edward Burtynsky (2022), Sebastião Salgado (2024) și Susan Meiselas (2025).
Premiul îi va fi înmânat lui Meyerowitz în cadrul ceremoniei anuale care va avea loc la Londra pe 16 aprilie 2026, în timpul unei seri de celebrare a câștigătorilor globali ai competiției Sony World Photography Awards 2026.
Cu ocazia expoziției, pe 21 aprilie 2026 va avea loc o conferință specială cu Joel Meyerowitz. Vor fi disponibile un număr limitat de bilete combinate pentru expoziție și conferință – înscrie-te aici pentru a fi la curent cu detaliile.
Pentru mai multe informații despre Sony World Photography Awards și despre viitoarele anunțuri și evenimente, vizitați worldphoto.org.
NOTE PENTRU EDITORI
O selecție de imagini de presă este disponibilă pentru descărcare pe press.creoarts.com.

JOEL MEYEROWITZ
Joel Meyerowitz (n. New York, 1938) este un fotograf premiat, ale cărui lucrări au fost expuse în peste 350 de expoziții în muzee și galerii din întreaga lume. Celebrat ca pionier al fotografiei color, este de două ori Guggenheim Fellow, laureat al premiilor National Endowment for the Arts și National Endowment for the Humanities, precum și al Centenary Medal acordat de The Royal Photographic Society. A publicat 57 de cărți. Joel Meyerowitz este reprezentat de Howard Greenberg Gallery din New York, Polka Galerie din Paris și Huxley-Parlour Gallery din Londra. Trăiește și lucrează în New York și Londra.
SONY WORLD PHOTOGRAPHY AWARDS
Produs de Creo, prin intermediul diviziei sale de fotografie, World Photography Organisation, Sony World Photography Awards, recunoscut la nivel internațional, este unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul global al fotografiei. Aflat acum la cea de-a 19-a ediție, premiile, gratuite pentru înscriere, oferă o voce globală pentru fotografie și oferă o perspectivă esențială asupra fotografiei contemporane. Atât pentru artiști consacrați, cât și pentru cei aflați la început de carieră, premiile oferă oportunități de expunere de nivel mondial.
De asemenea, premiile recunosc cei mai influenți artiști din domeniu prin acordarea Outstanding Contribution to Photography; fotograful apreciat Joel Meyerowitz este laureatul acestei distincții în 2026, alăturându-se unei liste remarcabile de nume iconice, printre care William Eggleston (2013), Mary Ellen Mark (2014), Martin Parr (2017), Graciela Iturbide (2021), Edward Burtynsky (2022), Sebastião Salgado (2024) și Susan Meiselas (2025). Premiile pun în valoare lucrările fotografilor câștigători și celor nominalizați printr-o expoziție anuală prestigioasă la Somerset House, Londra. worldphoto.org/exhibition
WORLD PHOTOGRAPHY ORGANISATION
World Photography Organisation este o platformă globală de referință dedicată dezvoltării și promovării culturii fotografice. Programele și competițiile sale oferă oportunități valoroase artiștilor care lucrează în domeniul fotografiei și contribuie la extinderea dialogului despre opera acestora. Sony World Photography Awards reprezintă programul principal al World Photography Organisation. Înființat în 2007, acesta este unul dintre cele mai mari și prestigioase concursuri de fotografie din lume, sărbătorind munca artiștilor consacrați și emergenți și atrăgând anual zeci de mii de vizitatori la expozițiile sale din întreaga lume. World Photography Organisation este divizia de fotografie a Creo, care organizează evenimente și programe în trei sectoare: fotografie, film și artă contemporană. worldphoto.org
URMĂREȘTE WORLD PHOTOGRAPHY ORGANISATION PE REȚELELE DE SOCIALIZARE
Instagram: @worldphotoorg
LinkedIn: World Photography Organisation
Facebook: World Photography Organisation
CREO
Creo inițiază și organizează evenimente și programe în trei domenii principale: fotografie, film și artă contemporană. Înființată în 2007 sub numele de World Photography Organisation, Creo și-a extins de atunci activitatea, urmărind misiunea de a crea oportunități semnificative pentru artiști și de a amplifica impactul activităților sale culturale. Astăzi, proiectele sale de referință includ Sony World Photography Awards, Sony Future Filmmaker Awards, PHOTOFAIRS și Photo London. În parteneriat cu Angus Montgomery Arts (AMA), Creo sprijină organizarea unor evenimente majore, incluzând unele dintre cele mai importante târguri de artă din lume. Numele Creo, derivat din latină și însemnând „Eu creez”, reflectă spiritul organizației de a sprijini și de a da putere vocilor creative. creoarts.com
SONY GROUP CORPORATION
Sony Group Corporation este o companie de divertisment creativ, construită pe o bază solidă de tehnologie. De la Game & Network Services la Muzică, Film, Produse și Soluții Electronice, Soluții de Imagistică, Senzori și Servicii Financiare, scopul Sony este de a umple lumea de emoție prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații, vizitați: sony.com/en
SONY CORPORATION
Sony Corporation este o filială deținută în totalitate de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru diviziile de Entertainment, Technology & Services (ET&S) din cadrul grupului Sony. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și comunităților din întreaga lume prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony Corporation sprijină Grupul Sony cu ajutorul tehnologiei pentru a crea divertismentul viitorului împreună cu creatorii. Pentru mai multe informații, accesați: sony.net
* Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere sony.net