Wed. Oct 1st, 2025

RADAR – Festivalul de New Media Art, ajuns la cea de-a VI-a ediție și prezentat de ING Bank, își deschide porțile vineri, 3 octombrie, în Sala de Marmură și Scânteia+ din Casa Presei Libere. Timp de trei zile, publicul va explora instalații de lumină, proiecții imersive, artă generativă și performance-uri live semnate de artiști din 11 țări. Interesul pentru festival este deja foarte mare: peste 2.500 de bilete vândute și anumite intervale epuizate. 

Ce poți vedea la RADAR 2025

Printre cele mai spectaculoase instalații ale ediției se numără:

  1. The Pledge – mots (România):o instalație interactivă care te provoacă să îți predai chipul inteligenței artificiale și să devii parte dintr-un mural digital suprarealist.
  2. Onirica() – fuse (Italia):* o experiență vizuală colectivă care transformă vise reale în imagini generate de AI.
  3. Flux – Collectif Scale (Franța):o instalație cinetică de lumină unde linii luminoase controlate robotic se mișcă organic în sincron cu muzica.
  4. Visual Bird Sounds – Andy Thomas (Australia):un univers vizual în care sunetele păsărilor se transformă în sculpturi digitale în continuă schimbare.
  5. Oh Lord – Guillaume Marmin (Franța):o instalație audiovizuală bazată pe imagini solare din arhiva NASA, care materializează și animează fascicule de lumină.
  6. Bloom – panGenerator (Polonia):module cinetice care se rotesc și creează jocuri de lumini hipnotice.

Pe lângă acestea, vizitatorii vor descoperi și instalații semnate de artiști și colective internaționale precum Jin Lee, Tundra, Media Tribe și Peppercorns.

Întregul festival este pus în valoare prin proiectoare Epson, partener tehnologic al ediției, iar implementarea tehnică este realizată împreună cu 360 Revolution.

Noutăți în program

Mobilitate și artă prin tehnologie

În calitate de Mobility Partner, BYD, cel mai mare producător de autovehicule cu energie nouă (NEV) din lume, prezintă instalația ATEM, semnată de studioul Ausgang. În anumite intervale, instalația va fi alimentată direct de bateria modelelor BYD, prin functia Vehicle to Load (V2L), transformând energia mobilității electrice în artă digitală. 

Cu ajutorul tehnologiei V2L, modelele BYD pot fi transformate într-o sursă de energie mobilă, alimentând electrocasnice mici sau chiar computere și console de joc, și chiar artă.

Un bilet în schimbul reciclării

RADAR 2025 se parteneriază cu Environ, partener de sustenabilitate al festivalului. Orice echipament electronic uzat – telefon, laptop, cabluri sau alte aparate mici – adus la punctul de colectare Environ din festival poate fi transformat într-un bilet de acces la RADAR sau RADAR Kids.

Un aparat reciclat = acces gratuit la festival.

Astfel, fiecare vizitator devine parte dintr-un demers sustenabil, unde arta și grija pentru mediu merg mână în mână.

Experiență de ride sharing cu Blue

Cu ocazia festivalului, Blue oferă tuturor participanților un cod de reducere de 50% pentru două curse, în limita a 13 RON/călătorie. Codul promoțional BLUEXRADAR este valabil pe toată durata evenimentului.

Modalități de plată flexibile

Biletele la RADAR pot fi achiziționate online, de pe site-ul oficial https://tickets.radarnewmedia.art/, dar și la fața locului, în limita locurilor disponibile, precum și cu cardurile UP Cultura.

Program RADAR 2025

  1. Vineri, 3 octombrie:14:00 – 00:00
  2. Sâmbătă, 4 octombrie:11:00 – 00:00
  3. Duminică, 5 octombrie:11:00 – 21:00

Performance-uri live

Vineri și sâmbătă seară, de la ora 21:00, scena Audio Visual va aduce performance-uri live susținute de artiști locali și internaționali, într-o secțiune co-finanțată de AFCN. Printre invitați se numără Amelie Duchow (IT/DE), Moritz Simon Geist (DE), Dan Andrei & Visceral (RO), dar și Andrei Ciubuc & Dreamrec (RO). Această scenă completează experiența RADAR printr-o combinație de muzică electronică, vizualuri generative și instalații de lumină.

Bilete

  1. Adulți: 70 RON
  2. Studenți: 55 RON
  3. Copii: 60 RON
  4. Pachet 2 adulți + 2 copii: 240 RON
  5. Pachet 1 adult + 2 copii: 170 RON
  6. Copiii sub 3 ani au acces gratuit.

Mai multe informații pe https://www.radarnewmedia.art/.

RADAR este realizat cu sprijinul ING, Lidl România, Ploom, Epson, Up-România, Institutul Cultural Român, Institutul Francez din România, Goethe Institut, Institutul Adam Mickiewicz, Institutul Polonez din București.

Parteneri Media: IQAds, The Institute, Agerpress, Designist, BIZ, Radio România Cultural, start-up, Zeppelin, Daily Magazine, Mommy Hai, GoKid, Zile și Nopți, Munteanu.

 

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *